Articole

Abordarea conflictelor la copii

psih. Mihaela Danaila

(articol martie 2014)

Sa ne intelegem unii pe ceilalti, sa ne incurajam si sa fim alaturi unii de altii in orice situatii, sa avem si sa inspiram incredere in noi insine, sa fim independenti si sa ne respectam unii altora propria identitate, sa colaboram, sa ne ascultam si sa ne controlam atunci cand cedam nervos, tipam sau reprosam…sunt cateva dintre aspectele pe care dorim sa le atingem in comportamentul nostru fata de cei mici.

Adeseori totul poate parea extrem de confuz, ne pierdem reperele si apelam din reflex la solutii poate de multe ori nefericite in ce priveste educatia acestora.

E adevarat insa ca, de multe ori, se intampla chiar si de mai multe ori pe zi, ca parintii sa fie pusi in fata situatiei in care nu stiu ce sa faca. Copiii ne testeaza limitele foarte des. Desi unele dintre comportamentele nedorite nu sunt facute intentionat (copiii mici nu stiu cum sa comunice sau sa reactioneze altfel la o situatie anume), ne intalnim si cu cazuri in care ai impresia ca “o fac dinadins”.

 

Ce facem atunci?

In primul rand nu facem nimic pana nu epuizam toate celelalte cai cum ar fi distragerea atentiei, intelegerea nevoilor si incurajarea, apelarea la cooperare…foloseste-ti creativitatea constructiv si pozitiv.

 

Ce facem insa cand nici o unealta de acest fel nu “functioneaza”?

Multi dintre noi am apelat in trecut sau mai apelam inca la…

PEDEAPSA… GRESIT! Pedeapsa nu duce la nimic bun! Pedepsa ne transforma in dictatori. Pedeapsa e nedreapta si aduce suferinte psihologice in dezvoltarea copiilor. Pedeapsa inseamna ca noi suntem mai puternici si pare ca ne razbunam pe proprii copii. Pedeapsa este o iluzie ca am rezolvat problema. O rezolvam pe termen scurt, daca o rezolvam… Pe termen lung pedeapsa amplifica resentimentele, dorinta de razbunare, copiii pot intlege ca nu sunt indeajuns de buni si, nu in cele din urma, ii aduce in situatia de a-si dori sa se revolte. O vor face…adolescenta este etapa in care incepe revendicarea identitatii si afirmarea Sinelui.

Pentru a reusi sa construim ceva durabil in timp, DISCIPLINA este esentiala. Pentru a intelege diferentele dintre pedeapsa si disciplina iata cateva indicii care sa ne permita sa actionam in acord cu dezideratele propuse in educatia celor mici.

1. Prevenirea pericolelor – explicam riscurile intr-un limbaj adecvat si stabilim reguli care sa aiba drept scop evitarea acestora, ajutandu-l pe cel mic sa inteleaga cum este potrivit sa actioneze.

Inainte sa mergem cu un copil (sau chiar mai multi) intr-un loc de joaca in aer liber in care el se poate catara, poate risca prea mult si se poate accidenta, unul dintre cele mai eficiente lucruri pe care le putem face este sa avem o discutie preventiva.

Ii aducem copilului aminte ca exista cateva reguli pe care trebuie sa le respectam.

Este important sa nu se indeparteze prea mult de locul in care stau adultii, sa nu incerce sa se catere in locuri imposibile fara ajutorul mamei sau al tatalui si asa mai departe…

In nici un caz nu incepem cu amenintari: “Daca nu asculti, plecam acasa.”

Mai curand intrebam: ce se intampla daca la petrecere esti agresiv cu alt copil?

 

2. Asumarea consecintelor – stabilim cu claritate pentru situatiile in care regulile nu sunt respectate care sunt consecintele pe care si le va asuma, oferim alternative, determinandu-l sa aleaga/sa decida.

Daca apare un conflict neasteptat intre copilul tau si un altul (nu ai apucat sa ii explici dinainte ca este o regula – sa nu ne lovim unii pe ceilalti), atunci atentie la felul in care abordati problema, eventual va folositi de acea experienta pentru a explica si stabili regula.

Daca veti incepe sa amenintati “Opreste-te sau ti-o iei!”, copilul nu va intelege si nu se va opri. Va considera ca e nedrept, ca doar nu a lovit degeaba, va astepta sa te infurii de tot si nu va fi o lectie pentru el. Data viitoare tot nu va sti cum sa reactioneze. Va astepta sa nu il observi si va reactiona identic. Pentru ca l-ai amenintat, nu i-ai explicat ca sunt anumite consecinte ce deriva din comportamentul lui neadecvat.

Poti explica copilului regula: oamenii nu se lovesc. Apoi, daca totusi copilul nu opreste comportamentul agresiv, ii vei spune: “ Sa inteleg ca alegi sa fii agresiv in continuare. Asta inseamna ca va trebui sa mergem acasa.”

Rezultatul e obtinerea cooperarii. Copilul isi va spune: “Nu vreau sa merg acasa, deci voi fi mai linistit.”

 

3. Respecta-l pe copilul tau

Cand faci apel la disciplina iti respecti copilul. Ii respecti deciziile. Disciplina este ferma, dar si plina de bunatate.

Nu il condamni pe copilul tau, nici nu ii aplici vreo eticheta (esti rau, nu esti cuminte, nu asculti niciodata).

Ii dai puterea de alegere in mainile lui. Nu il umilesti pe copilul tau si nu il pui in situatii jenante.

 

Va alege sa ramana la locul de joaca comportandu-se frumos. Curand copilul se va disciplina singur din ce in ce mai usor, fara sa intervii, va fi nevoie doar sa ii amintesti unele lucruri. Nu va mai fi nevoie de plansete, tipete, explicat cu voce tare.

 

Va fi mai motivat sa invete din propriile greseli. Va fi mai usor sa invete sa se autocontroleze. Copilul va invata mai usor sa se concentreze pe solutii, nu pe probleme. Se va simti iubit si mai ales respectat. Va avea o parere buna despre el insusi si va fi din ce in ce mai responsabil.

Consecventa, fermitatea si rabdarea sunt conditii fundamentale pentru atingerea unei educatii sanatoase a copiilor nostri.

Care sunt efectele tensiunilor asupra copiilor? (3-6 ani)

Psih. Mihaela Danaila

(articol noiembrie 2013)

Mediul familial joaca cel mai important rol in dezvoltarea psihica a copiilor. Aici ei vor trai primele experiente, vor cunoaste persoane diverse, isi vor defini repere si valori despre sine, ceilalti si lume. O familie prea exigenta sau prea permisiva, o familie destramata sau disfunctionala genereaza neintelegeri, conflicte si tensiuni.

Cresterea si educarea copiilor intr-un mediu conflictual/tensionat, expunerea acestora in mod frecvent la comportamente abuzive (care implica forta sau superioritatea) din partea adultilor, cum ar fi bataia/loviturile/insultele fie cu scopul de a corecta, fie cu intentia de a-i invata sa distinga intre bine si rau, intre corect si incorect vor rani profund cauzand durere, umilinta, tristete, nedreptate, neputiinta, teama si vinovatie.

Relationarea cu dificultate, stigmatizarea, imaginea de sine negativa, stima de sine scazuta sau neincrederea in fortele proprii traseaza principalele repere ale unei personalitati afectate de un mediu tensionat si/sau violent.Copii martori sau victime ale agresivitatii (fizice, verbale sau emotionale) deseori vor dezvolta un comportament ostil fata de ceilalti, agitatie (motorie) si neliniste, iritabilitate si furie, teama exagerata si depresie, dezvoltare anevoioasa sau regresie, capacitate scazuta de adaptare la situatii noi, lipsa de incredere in fortele proprii, stima de sine scazuta.

Aflat in imposibilitatea de a gestiona tensiunile acumulate sau la care asista, lipsit de mecanisme de aparare si adaptare copilul poate fie sa planga aparent fara motiv, sa refuze mancarea, sa devina timid, sa nu mai comunice, sa se izoleze, somnul sa-i fie perturbat (cosmaruri, adormire dificila), sa se concentreze cu greutate sau deloc, ori fie se poate imbolnavi frecvent sau poate prezenta senzatii corporale, dureri si imbolnaviri fara o explicatie medicala.

In familiile in care exista indicii ca “mama si tata nu suntbine” (pozitia corporala, gestitica, mimica, ton, intensitate etc.) sau certurile si scandalurile sunt explicite (indiferent daca sunt cu intentie directa sau intre parinti) copii pot deveni impulsivi, nevrotici, fricosi, incordati, anxiosi, dezordonati, pot prezenta ticuri (ros unghii, tras de par, miscare rapida a mainilor si picioarelor, a capului etc.) sau pot pierde interesul pentru anumite lucururi care le faceau placere candva.

Convietuirea intr-un mediu disfunctional si tensionat va fi un model negativ de relationare, va trasa un pattern comportamental viciat, ii va impiedica pe cei mici sa dezvolte metode pasnice de solutionare a problemelor.

Cum tensiunile nu pot fi evitate in totalitate, depasirea acestora prin discutii si argumente rationale, prin folosirea unui ton pe cat posibil coborat, prin ocolirea apelativelor jignitoare si a gesturilor bruste/zgomotoase poate sa creeze un context favorabil compromisului. Copii care “asista” la diferende solutionate astfel isi pot dezvolta empatia, simtul justitiar, pot fisociabili si deprind abilitati de negociere in sensul atingerii propiilor interese (conform publicatiei “Journal of Child Psychiatry and Psychology”).

Minciunile spuse copiilor...
psih. Mihaela Danaila
(articol iulie 2013)

Minciuna este fie o afirmatie care este contrazisa de catre experienta, observatie sau bun-simt, facuta premeditat sau spontan prin distorsionarea totala sau partiala a adevarului, fie o argumentare selectiva, dar aparent semnificativa, a faptelor. Scopul acesteia este confuzia creata printr-o actiune intentionata, oferirea de false sperante, determinarea unei actiuni sau crearea unei anumite stari care serveste interesului celui ce minte.

Minciunea este calea cea mai usoara pentru atingerea scopului si motivata, intotdeauna, de dorinte si interese.

Nu exista persoana sa nu fi mintit macar o data in viata sa. Mintim candid sau cu seninatate, pe fata sau pe ascuns, prin exagerare, adaugare, inventare sau prin omisune, diminuare, tacere.

Exista numeroase tipuri de minciuni precum: individuale sau colective, politice, sociale, economice, stiintifice, culturale si nu in cele din urma „minciunile albe”, care sunt minciuni modeste, considerate inofensive, menite sa protejeze de confruntarea cu un adevar crud ascuns sub o forma placută.

Studiile in domeniu, demonstreaza ca parintii, in proportie de 80%, apeleaza la „minciuni albe” pentru a-i proteja si educa pe cei mici (sa-i faca sa se simta mai bine, sa-i asculte, sa manance, sa-i protejeze de pericole etc.), pentru a aborda mai usor anumite subiecte sau pentru a obtine reactia sau comportamentul dorit. Printre minciunile de baza folosite in acest scop intalnim pe Mos Craciun, Mos Ene, Zana Maseluta, Bau Bau, Iepurasul de Paste sau personaje placute acestora ale caror calitati le pot influenta comportamentul ca Popeye Marinarul (cel puternic – care manaca spanac), Pinocchio (cel mincinos – caruia ii creste nasul) etc.

Cat de grav este?
Atata vreme cat pastram in miciunile noastre un mesaj pozitiv sau dezvaluim adevarul partial, ne pastram intr-o zona de beneficii, pe care acestea le comporta. Copiii nu au capacitatea de a suporta sau intelege anumite „adevaruri” crude, precum disparitia a ceva drag , placut (o jucarie preferata, un animal de companie etc.) si care confruntati cu realitatea ar putea sa le creasca gradul de anxietate, temerile si grijile.

Scopul minciunilor noastre ar fi de preferat sa urmareasca constientizarea celor mici cu privire la posibile pericole, sa afle anumite consecinte fara sa le experimenteze, sa afle lucruri despre viata, astfel incat sa nu-i declansam frici, temeri si griji inutil.

Asadar minciuna spusa celui mic ca daca nu se va cuminti va fi dat la necunoscuti sau ca va veni Bau Bau sa-l ia este total nepotrivita si menita a-i declansa o panica teribila pe care copilul nu este capabil sa o gestioneze.
In plus, mesajele contradictorii pe care le pot contine minciunile pot determina pierderea increderii in adult, frustrare si dezamagire care vor permite celui mic pe viitor sa te condamne.
In final, nu putem ignora faptul ca privandu-l total pe cel mic de experinta minciunii, acesta ajuns la maturitate va fi un adult naiv, credul, usor de invins, usor de manipulat si influenatat de catre ceilalti.